Fuste la modă

Chiar dacă femeile pot purta acum absolut orice le trece prin cap – iar acest lucru este extraordinar -cred că nimic nu i se potrivește mai bine unei femei decât o fustă sau o rochie!

Aceste piese vestimentare vă pun feminitatea în evidență, stau bine oricărei femei și există modele potrivite pentru toată lumea! Eu, de exemplu, am avut o perioadă lungă de timp în care am purtat doar pantaloni. Fie că erau blugi sau alt tip de pantalon, nu mă dezlipeam de ei. Aveam impresia că o fustă necesită o anumită stare de spirit pentru a fi purtată, că trebuie “să am chef” să o port, nefiind suficient de comodă. Nimic mai fals, deoarece atât o fustă, cât și o rochie sunt foarte ușor de purtat. Sunt versatile și se potrivesc cu absolut orice, întocmai ca pantalonii. Diferența este doar că atunci când porți o fustă ești feminină, elegantă și vei fi admirată oriunde vei merge. Poți să o porți cu balerini, cu pantofi comozi sau cu stileto, poți să o porți în oraș, la serviciu, la mare, la plimbare în parc, la plimbare în piață! Nu există, practic, niciun loc unde această piesă vestimentară să nu poată fi purtată și să nu îți transforme ținuta dintr-una banală într-una wow!

Așadar, am făcut astăzi pentru tine o listă cu fuste la modă și modele de fuste care se poartă, pentru a ști ce fuste să alegi din dulapul tău pentru a le purta la următoarele ieșiri și evenimente sau ce fuste să îți cumperi atunci când vei ieși la shopping cu prietenele tale.

CE FUSTE SE POARTĂ

Fuste office

O să începem lista noastră cu fuste la modă cu fustele office, fustele pe care le purtăm la serviciu. Probabil că femeile care lucrează în corporații au o grămadă de astfel de modele în garderobă. Există mai multe modele de fuste office, fuste pe care să le porți la birou, care se poartă și noi îți vom prezenta câteva dintre ele.

Un loc aparte în această listă îl au fustele creion. Fustele creion sunt fustele perfecte pentru a fi purtate la birou, deși în ultimul timp au apărut foarte multe modele de fuste creion care pot fi purtate în ținute casual sau smart-casual care arată foarte bine. Însă fustele creion combinate cu o cămașă reprezintă o ținută clasică pentru a fi purtată la birou și multe dintre voi probabil că aveți o astfel de fustă în dulap. Dacă nu aveți, ar trebui să vă grăbiți și să v-o cumpărați, deoarece fusta creion este, într-adevăr, o fustă must have! Și este o fustă clasică, o piesă vestimentară tradițională care nu se va demoda niciodată.

Un alt avantaj al fustei creion este că acest tip de fustă avantajează absolut orice feș de siluetă, așa că poate fi purtată și de femeile ceva mai plinuțe fără probleme. Recomandăm culorile clasice pentru o fustă creion purtată la birou, așadar o fustă office: roșu, negru, eventual alb. Fustele foarte colorate pot fi lăsate pentru ieșirile în oraș cu prietenii. Aceste fuste pot fi purtate la birou doar dacă aveți un mediu mai casual, mai relaxat și se permit ținute diverse.

Dacă vrei să-ți reinventezi ținutele de serviciu și să porți un alt tip de fustă, te sfătuim să alegi o fustă creion din piele. Aceasta este o fustă la modă și se potrivește foarte bine ca ținută de purtat la serviciu. Ai putea să o combini cu o cămașă albă și o pereche de pantofi clasici. Astfel, ai o ținută office, cu un element care iese în evidență și ești și o adevărată fashionistă la birou.

V-am spus că fusta creion neagră este potrivită în orice situație și este o fustă office perfectă. Dar probabil orice femeie are o astfel de fustă creion în garderobă, chiar dacă nu poartă în general ținute office. Însă, de orice eventualitate, în cazul în care vreodată vei avea nevoie de o fustă office, aceasta este perfectă. Însă o să vă arătăm câteva modele de fuste office care se poartă mai interesante și mai ieșite din comun, dar la fel de potrivite și, în special, extrem de fashion!

Fusta creion albă – Această fustă creion este una extrem de versatilă, se potrivește cu orice din garderoba ta, poate deveni oricând o fustă office sau o fustă casual, în funcție de celelalte piese vestimentare cu care o combini. Așa că poartă fusta creion albă cu o cămașă neagră, de exemplu, și o pereche de sandale elegante sau o pereche de pantofi stiletto și ai obținut o ținută ideală pentru a fi purtată la serviciu. Poți să porți această fustă cu un tricou casual și ai o ținută casual chic sau smart casual, în funcție de celelalte articole vestimentare și accesorii. În plus, albul este non-culoarea sezonului! Se poartă albul când vine vorba de orice piesă vestimentară, chiar și când vine vorba de accesorii. Se poartă chiar și ținutele all white sau ținutele all white cu accesorii colorate, care ies în evidență!

fuste creion

Fustele creion roșii sunt potrivite pentru femeile curajoase, care vor să iasă în evidență chiar și atunci când poartă o ținută office. Sunt perfecte pentru a fi purtate la serviciu, nu trebuie să vă faceți probleme, asta pentru că roșu este o culoare clasică, care se potrivește oricui și în orice circumstanță. Însă dacă se potrivește oricui nu înseamnă că poate fi purtată de oricine. Asta pentru că această culoare este culoarea pasiunii și se potrivește doar femeilor cu adevărat îndrăznețe, care nu se feresc să fie în centrul atenției. Puteți să purtați fusta cu o bluză sau o cămașă albă ori neagră și o pereche de pantofi stilleto. Dacă nu ești obișnuită să mergi prea mult pe tocuri înaltă, te sfătuim să o porți cu o pereche de sandale cu toc gros. Aceste sandale cu toc gros arată extrem de bine, sunt fashion, sunt chiar un must-have în acest sezon, dar au avantajul că sunt foarte comode și îți permit să te miști în voie toată ziua, fără să ajungi cu o durere groaznică de picioare acasă.

fuste office

Și fustele de alte culori sunt foarte frumoase și sunt potrivite pentru a fi purtate la serviciu, atâta timp cât nu sunt culori țipătoare. De exemplu, o fustă turcoaz, ca cea de mai jos, este perfectă pentru o fustă office. Această fustă poate fi combinată cu o bluză albă – cămașă de mătase și accesorii albe, pentru o ținută office perfectă de vară. O grămadă de modele de fuste creion, care mai de care mai interesante, pot fi purtate în ținute office, atât business formal cât și business casual, în funcție de restul pieselor vestimentare cu care le combinați și restul accesoriilor pe care le purtați.

idei tinute serviciu

Nu doar fustele creion pot fi purtate la serviciu, dar și fustele midi, clos. Fusta midi clos a fost întotdeauna o piesă vestimentară de rezistență purtată pe timp de vară, iar vara aceasta nu va face o excepție. Fusta midi clos este o fustă foarte feminină, care poate fi purtată atât la serviciu, cât și la o ieșire în oraș cu prietenii. Totul depinde de culoarea pe care o alegi sau de accesoriile pe care le porți. Așadar, dacă vrei să alegi o fustă midi clos de serviciu, atunci alege una într-o culoare neutră, simplă: neagră, maro, albă, crem. Dacă vrei o culoare care să iasă mai mult în evidență, alege una galbenă, turcoaz, albastru închis, dar combin-o cu alte piese vestimentare în culori clasice sau cu accesorii cât mai simple. Dacă un element al outfitului tău iese în evidență, este bine ca restul elementelor să fie simple, clasice, pentru o ținută office potrivită.

Ca și fusta creion, și fusta midi clos avantajează orice fel de siluetă, ceea ce este o vestă care va bucura majoritatea femeilor. Dacă ai umeri lați și un bust generos, fusta clos echilibrează silueta și va adăuga volum în partea de jos. Secretul unui outfit perfect, demn de o adevărată fashionistă, este echilibrul. Dacă reușești să găsești echilibrul cât vine voba de o ținută, ești pe drumul cel bun. Un alt avantaj al fustei midi clos este că, dacă nu ai talie, o creează. Iar dacă ești lată în șolduri, le poți ascunde sub faldurile ei. Apoi poți da vina pe fusta pentru surplusul de volum, pentru că nimeni nu-și va da seama.

Modele de fuste clos potrivite pentru a fi purtate la serviciu, colorate sau clasice, care se poartă

fusta midi office fuste care se poarta

fusta clos serviciu

 

Fustele midi, vedetele acestui an

În afară de fustele midi clos potrivite pentru serviciu ori fustele creion, tot midi, trebuie să știți că fustele midi, în general, sunt un must have în această vară, dar și în următoarele sezoane. Fie că au imprimeuri și modele inedite, culori deosebite și sunt purtate în cele mai neobișnuite combinații, fustele midi s-au instalat pe podiumurile tendințelor în modă și nu par că vor mai pleca de acolo. Sunt în topul fustelor la modă din acest an. Așa că fiecare dintre voi ar trebui să aibă cel puțin două fuste midi în vara această, pentru a fi în pas cu moda.

În afară de fustele midi care pot fi purtate la serviciu, pe care vi le-am prezentat mai sus, există și foarte multe modele de fuste midi elegante, care pot fi purtate la evenimentele la care trebuie să participi în această vară, dacă vrei să schimbi clasica rochie și să porți ceva deosebit.

FUSTA LA MODA ELEGANTE

După ce am văzut această ținută am zis… wow! Vreau să mă îmbrac așa la următorul eveniment la care voi participa. Și sunt convinsă că și voi vreți să vă îmbrăcați cu o astfel de ținută. Fusta de culoarea cobalt, cu fir lucios, este foarte elegantă și potrivită pentru evenimentele importante. Curea din talie îi dă un ton de eleganță accentuat. Bluza neagră este un pic prea casual pentru o astfel de ținută, dacă mergeți la un eveniment cu adevărat elegant vă sfătuim să înlocuiți această bluză cu o bluză neagră din mătase. Nimic nu transformă mai mult o ținută din una simplă în una extrem de elegantă și feminină ca un lanț din perle! Iar acesta este deosebit de frumos și de elegant.

Iar pantofii…pantofii ne topesc inimile! O pereche de pantofi stiletto negri, cu buline albe! Sunt în tendințe și arată extrem de bine, potrivindu-se de minune cu această ținută. Este o combinație inedită și o ținută elegantă superbă.

FUSTA MIDI

O fustă midi cu imprimeu floral este perfectă pentru o plimbare prin parc, într-o zi călduroasă de vară. Și această fustă este extrem de feminină, elegantă, fiind ajutată și de imprimeul romantic și potrivit unui decor de vară. Bluza albă este una simplă, dar de efect, o combinație potrivită, clasică, cu care nu ai cum să dai greș. Iar pantofii stiletto crem sunt la fel de simpli și eleganți. Nici acești pantofi nu se vor demoda vreodată, așa că nu trebuie să-ți faci griji din acest punct de vedere.

Uite alte combinații inedite cu fuste midi care se poartă:

FUSTA LA MODA MIDI

Fuste maxi care se poartă

Nici fustele maxi nu se lasă mai prejos și sunt în tendințe și în acest an. Există multe modele de fuste maxi care se poartă, care mai de care mai interesante, mai inedite.

Se poartă fustele maxi elegante, în combinații inedite, pentru evenimentele fashion, de seară, la care trebuie să participi în acest an.

fuste maxi care se poartă

Fusta de mai sus este una cu adevărat elegantă, care arată extrem de bine și este în tendințe. Fustele lungi verzi se poartă și în acest an, iar acest model dovedește de ce nu ar trebui să iasă din tendințe – deoarece arată extrem de bine! Combinată cu o bluză simplă, neagră, această ținută ar putea părea una frumoasă, dar destul de simplă și cuminte. Tocmai de aceea fashionistele din voi trebuie să adauge cele mai inedite accesorii pentru ca această ținută să fie una originală, cu personalitate. O adevărată fashionistă cunoaște importanța accesoriilor.

fuste maxi

Fustele maxi pot fi purtate și în combinații casual, iar poza de mai sus o dovedește! În cea de-a patra fotografie putem observa că fusta maxi poate fi purtată chiar cu teneși, dacă știi cum să o asortezi.